„Contractul stafului tehnic este pe o perioadă de un an de zile, iar obiectivul este calificarea. În cazul în care ne calificăm, contractul se va prelungi și pentru campania din Franța 2016. S-au stabilit și condițiile financiare, dar nu se pot spune. Vă asigur că de data aceasta contractul selecționerului, precum și al celorlalți componenți ai stafului tehnic nu va mai ajunge în mâinile presei. Foarte serios, pot spune că acum cheltuielile sunt considerabil mai mici în momentul de față. Am apreciat faptul că încă din primul moment acesta a fost și gândul dumnealui că nu îl interesează… (n.r. – partea financiară a contractului)”, a spus Burleanu.
Acesta a menționat că selecționerul Anghel Iordănescu se bucură de susținerea jucătorilor echipei naționale a României. „Aceasta este varianta ideală pe care o avem astăzi și pe care o prezentăm, atât la nivelul stafului, cât și la nivelul întregii echipe naționale. M-am consultat cu jucătorii echipei naționale și o să continui să o fac. Acest staf se bucură de întreaga susținere a jucătorilor echipei naționale, ceea ce înseamnă că avem unitate. Încrederea pe care jucătorii echipei naționale o acordă în momentul de față stafului tehnic, este una foarte importantă”, a afirmat președintele.
În opinia lui Burleanu, experiența lui Iordănescu este completată de ambiția secunzilor Viorel Moldovan, Daniel Isăilă și Ionuț Badea. „Domnul Anghel Iordănescu cred că îi cunoaște cel mai bine pe toți jucătorii echipei naționale prin poziția pe care o avea la FRF. În tot acest staf tehnic regăsim experiența și viziunea domnului Iordănescu, la un loc cu spiritul analitic al domnului Ionuț Badea, ascensiunea profesională remarcabilă a domnului Isăilă, reușitele ca practician și spiritul de învingător ale domnului Viorel Moldovan. Avem nevoie de experiență, de clarviziune, iar acestea sunt elemente de maximă importanță, fundamentale pentru a urmări, selecta, forma cei mai buni jucători ai echipei naționale. În mod cert aceasta e varianta ideală cu care lucrăm”, a explicat Burleanu.
Anghel Iordănescu va ocupa în continuare și funcția de director tehnic al FRF, a anunțat Burleanu. „Domnul Iordănescu rămâne însă cu atribuții inclusiv în zona aceasta de director tehnic. Se știe că atribuțiile din această zonă au fost repartizate între domnul Iordănescu și domnul Zoltan Kovacs”, a mai spus Răzvan Burleanu.
Comitetul Executiv al FRF a validat, luni, propunerea președintelui forului, Răzvan Burleanu, cu privire la conducerea tehnică a echipei naționale, astfel că funcția de selecționer este preluată de Anghel Iordănescu, iar Viorel Moldovan, Daniel Isăilă și Ionuț Badea sunt antrenori secunzi.
Victor Pițurcă și Federația Română de Fotbal au reziliat, în 16 octombrie, contractul de comun acord, tehnicianul semnând o înțelegere pe doi ani cu gruparea Al Ittihad din Arabia Saudită.